Criticul, dresor de câini, KGB-ist înrăit
a crăpat, a descărcat toate sunetele
câinilor pregătiți pentru înhățarea
și rumegarea noii armonii, oligofreni
care au învățat cum capul se sucește.
Dresor trișor în Șeol s-a alăturat
altor trișori asemenea lui și joacă
cărți, în ”Durac” și cern urgiile
pe care le-au înrădăcinat în literatura
română care e un covor de mușchi
uscați. Ascultă în noapte urletele
câinilor orfani KGB-iști care de jale
se ling la pulă la soare scâncind
că n-are cine-i lăuda asmuța.
El i-a miluit cu câte o frază stupidă
care le întărea importanța de câine.
Dar între ei a venit noul turc
care se năruie de ridicol care-i numește
cu numele adevărat: ”Câinilor, progenituri
de câini sicofanți. Suntem câini prea păcătoși.
Radeți și aruncați denunțurile pe fereastră.
În Șeol veți dansa și veți râde cu dresorul
vostru și veți juca cărți veșnic în ”Durac”.
Tovărășia mea ‒ o bestie monstru. Țineți-vă
de mine cu lătratul vostru fără noimă în acest
ceas de mârșave deznădejdi.” Într-o dimineață
înourată au prins să roadă hoitul mâne-sa.
Apoi câinii melancolici se ling la pulă
cu inima grea.
No comments:
Post a Comment