TRECERE

 

Curgem de aici din Valea plângerii

mereu tot în înainte râuri-râuri

în lungi șiruri, mânăm înainte

nu există o înrobire mai amară

ca speranța de a fi fericiți.

Mânările lui Dumnezeu sunt

mai strașnice decât cele ale unui

croupier din Las Vegas. Ne dă

fericirea pentru eternitate și suferința

pe pământ: sex, crima și alte instrumente

ale răului. Nu ne lasă nicio parcelă

de veșnicie în trecerea noastră vremelnică

pe pământ trecem înaintând prin fânuri

în cenușe ușoare pe drumuri și vii încă

alții prind amintiri, lumini, cărțile

înțelepților mucezesc se fac pulbere

cicloane, furtuni, ploi, râuri stinse

șterg orice urmă. Încotro reconduce

viața deziluzionată aceste ființe?

Odată săvârșite trupurile, iar sufletele

noastre gata să ajungă la El, Dumnezeu

ne arată că El nu este altceva decât

ceea ce Nu este, El este Nimic, Neantul

suprem nu-l captăm nici cu simțurile

nici cu mintea ‒ nu poate fi Dumnezeu

creatorul mizeriei și suferinței, al cruzimii

și blestemăției omenești; această

urâțenie nu curge din nesfârșita

frumusețe a lui Dumnezeu. Tresari

unde Diana deja asudă împodobită

între nocturnele ramuri și invadează

orele cercul diafan îi dezgolește terori

bete de pânze de rouă sângerie. Unde ești?