Când te izbesc cu hoitul meu
pe tine ființă sfrijită, neputincioasă
îți aprind gâtul înfășurându-l
ca pe o funie pe brațul meu
pânʹ la cot ‒ pleoapele ți-s pline
de sânge, oasele-ți trosnesc
mărunțel ca niște șerpi împleticiți
în rut un trosnet continuu și uscat
îți țin capul tău în mâini părul
pe stâlpii roșii ca să știi că
pe pământ forța înseamnă
să mănânci carne. Moartea
urechile și-a lipit două câte
două cu mâinile mele de osul
capului uman. Miroase deci
a abur greoi de bolșevic ars,
de cal care a fugit și nu va
mai veni. Bastarzii bolșevici
mai scurmă prin noroi
după hoitul lui.
No comments:
Post a Comment