Stau închis în acest azil
al groazei ca strâns de gât
nu mă pot clinti în nicio parte
un drac ține ușa-nchisă strâns,
de urlu nimeni nu mă aude,
mă țin înfometat și mă usuc,
nimic nu-i posibil totul e făcut
cu premeditare metodic pus
la punct, meticulos calculat.
Să iubești și să pieri mă gândesc
și cu asta să sorb întreaga moarte.
Și totuși aștepți o adiere. Iar paznicii
din oră-n oră-s mai meschini, mai răi,
mai sterpi la suflet ‒ sărmană iarbă
sărman pământ. Și ceasul lor veni-va.
Și-al meu. Ceasul care e prisma care
va discerne spre aurora care vă
găzduiește inima mea străpunsă
de viitor. Nimeni nu îngrijește
fulgerul și lanțurile care încă
mai apasă la frontiere.
No comments:
Post a Comment