PADOCUL LITERAR

 

Acest padoc literar

ca o umbră rară de mărar

se clatină mișcat de un vânt amar

bântuit de câini ologi, leproși

cu ochii galbeni chiori, câini

ai morții ce se sfâșie-ntre ei

pe-ntuneric, sursă infinită

de furnicături și plăceri,

se-nvârt rotații cu coada-ntre

vine ca un soare cu leneșe rotații

seduse și devoră umbra lumii

pusă într-o cușcă de pușcărie

și cresc câinii aceștia peste zile

ca niște ghebe imense, deja

strâng pereții și curtea scrutează

diferențele dintre canibalii care

se plimbă printre ei ca niște ace

înalte, ca niște furci cu care

sunt împunși în fund, ale micilor

castele care le sunt promise

dacă scot în schelălăituri sunete

înalte pătrunse de bucurie

și de dor de construire și prosperitate

și strălucește padocul literar

din o mie de bannere aurite

și câinii lățoși sar din unghiurile

morții ‒ vine Beghemotul cu pungi

de aur și umbra lui se-ntinde pe curte

pe cuști și pe ziduri, un concert

de minuscule gemete pornește

umbra setoasă de sânge le stinge

jeraticul gâtului, gura lui avidă

îi mângâie pe bot și-ntre picioare,

îi privește adânc să le citească

cartea lor câinească care s-a scris

pe osul lor câinesc câinii dănțuiesc

în două picioare iar Beghemotul

râzând satisfăcut presură peste capul

lor lățos firfirici în liniște se sprijină

clauzele terorii.