***
Într-o anumită seară departe
de ororile noastre economice
mâna unui maestru animă
clavecinul balamucului se pare
se joacă barbut pe fundul
heleșteului, animale de afaceri
boschetari beau bere la bursa plină
comedia picură pe estrade actori
ai piesei altora au convenit ca
emoția calicilor și a slăbănogilor,
a nemâncaților să o urce pe aceste
rampe stupide întru autodisecția
sufletului în care se dezintegrează
murind nebunia ce-i ține sub aripa sa.
Deșerturile tartare se luminează
urcă pe pereți, răzmerițe străvechi
mișună în centrul cerescului imperiu,
prizonieri își poartă demn lanțurile
printre cataracte printre scările
și tronurile de stânci o mică lume
palidă și plată pe care mișună păduchi
sărmani ocnași plutitori, o chimie toxică
și niște ritmuri imposibile ‒ această magie
a miliardarilor în toate locurile în care
vom cădea sedimente ca și cum ai exista
clipa atunci vine a planetei înfierbântate
pornite și a exterminărilor cu metodă
și n-au nici iz de legendă. Albii sunt
mâncați ca stridiile.
No comments:
Post a Comment