***
Ca-ntr-o sală de concert pentru nebuni
fel de fel de asasini politicani parcă
cu două capete fără păr și un trunchi
al căror spate este tatuat cu pielea celor
jupuiți de vii, purtate de ei și de idolii
lor și cântă ca surzii ”Să porți pielea
jupuitului...” apoi noaptea o îngroapă
sub pragul casei lor frumoase și numai
așa sunt ei fudui și se iubesc pe sine
se autoadoră ‒ urlă-n final: ”Să măturăm
acest gunoi!” și se scufundă mizerie
și groază pieile jupuite și purtate
cu fală oasele supte vor trebui
să le plătească, dar continuă să le
poarte și nu-și pot asculta viața
nu pot asculta viața, nu-și aud
mizeria care-i umflă ca pe niște
burdufuri. E vorba de o nenorocire:
nu știu ce să facă ca să suporte viața
viața e o încercare de fiecare clipă
sapă o lavă de neclintit sufletul
trebuie să aibă aceeași esență
cu Dumnezeu ‒ purtătorii pielii
jupuitului nu dau vreun semn că-l au.
No comments:
Post a Comment