Miliardarii pământului nu mai vor
să fie muritori, moartea îi bate
cu lingura la fund șoptindu-le
ușoare cuvinte nemuritoare,
niciodată îndoliate și le veni
ideea la locul ei tăcut ‒ zis și făcut
au întemeiat o imensă bancă
de lapte uman, chiar și de la partea
bărbătească căci tinerele doice
cer prea mulți bani și nu le zâmbesc
ca la bebeluși când sug ‒ prima
gravură a zilei este pentru ei moartea,
își mușcă buzele, clefăie, iar cuagulează
banii cu lapte uman de ambele sexe
ei se privesc trăind într-o sărbătoare
nesfârșită. Banca lor întunecată
scoate sfârcuri din toate părțile
doresc să-l sugă sfârcul ca pe vârful
unui soare nemaiștiind dacă după atâta
sevă suptă cu proaspeți hormoni
trebuie să cânte sau să tacă
ei declanșează un război și se gândesc
la altul, vor să descleșteze pumnul
Timpului și să-i smulgă recolta
sugând non-stop ca să nu moară
niciodată. Pe chipurile lor plate
se ivesc cercuri scrijelate multiple
și sterpe ‒ aduc foarte mult cu niște
buhe plioștite, iar durerea nu li
se stinge nici când sug. Dar dacă
sunt, banii, cazmalele morții?
Moartea atunci, pe dedesubt
nu le-ar capta decât ecoul
scâncetului iar trupul lor
e ca aburul ieșit din gura ei.
Fecioară, scoate-le dinții,
dă-le țâță și dă-le mângâiere
bucurie și liniște întru Domnul
că aceștia vor distruge planeta
No comments:
Post a Comment