Românica, muiere hâdă, haină
și fericită, îi merge pliscul ca
la coțofană ca să-i fie sprijin
tatălui și mamei care cu unică
bătaie de țâțe ca de aripi produce
un pleoscăit splendid senin
și ortodox care sperie noaptea
și-l împiedică pe mascul să fie
mulțumit, pe dușman satisfăcut
pe canibalul din mațul gros
să respire și să se transforme
și să fie bogat ca un nabab
din guvern. O nerozie, o premiză
ocazională, fertilă, din țâțâna
buboiului fabulos țâșnește ceva
tulbure gălbui dincoace de capul
Domnului o bestie pe râtul
sufletului pe grumazul cocârjat
cu un imens tumul, bestie băloasă
al cărei nas adulmecă pământul
cloaca, mortul, broscoiul, nerozia
vie și nerozia moartă și Românica
îl alăptează cu sânge negru cu lapte
muls de la dracul înțărcat și
se tăvălește-n noroi și străinii
pășesc peste trupul ei obez cu vene
umflate ca să-și înfășoare doctrina
tâmpă umană tăind-o bucată cu bucată
și ea fălindu-se înfumurată că
e regină și are viața cu trei puteri
pentru o existență îndelungată
iar fătălăii sifilitici continuă
să tușească lângă hoitul ei.
No comments:
Post a Comment