FUMEZ ȚIGĂRI ”PARLIAMENT”

 

Și intru-n bastionul parlamentarilor

construit și proiectat după dimensiunile

din Biblie ale templului din Ierusalim

un vast hol ca o peșteră uriașă. Aici

ființele se mișcă simultan parcurgând

distanța milenară de la crocodil la gorilă

și orice vedere amurgește orice sunet

amuțește pe-o fracțiune de secundă

ca în spatele unui mare paravan

urechile ți se-nfundă și-ți țiuie ‒ indivizii

și individele ce se perindă trebuie și suportă

o infamie la fel cum suportă o infirmitate

la ora de vârf devin toți crocodili și se

curtează lovindu-se cu coada pe din spate

sub genunchi și râd hoțește ‒ Să ne răzbunăm,

proștilor! hârâie speakerul. Să ne veselim

banul e al nostru mâncarea, carnea moale

e a noastră. Toți cei cărora ‒ violenți ‒

nu le-am stâlcit mutra fir-ar ei în pușcărie!

Sunt tot atâtea reproșuri pe care mi le fac

și care-mi otrăvesc existența. Dar noi trebuie

să le facem mii și mii de legi dure să le punem

mii și mii de taxe să le rupem cefele de taur!...

Și pufăie din trabuc înalt ca o paparudă.

‒ Ce profunzime și ce strălucire! Îl linge

cu limba o curvă care zice că seara s-a culcat

sănătoasă și dimineața s-a trezit moartă.

‒ Sunteți niște umoriști, circari!, urlă un crocodil

mai mic mai negricios și-apoi încep a drâmbuli

toți deodată și cei 600 de monștri într-o

hărmălaie plină de nefericire sporesc durerea-n

aer, sporesc durerea-n lume ‒ toți sunt de aceeași

culoare sură fără nuanțe ‒ crește cu șapte secunde

pe secundă cu fiecare pas de furnică și natura

durerii e o natură triplă, cubică și condiția

de martir, crocodil carnivor, vorace, fără saț

e o durere infernală și funcția de reptilă dublă

dureroasă și bogăția înhățată de trei ori ne rănește,

ne nimicește ‒ niciodată aceste năpârci n-au visat

oameni umani, le pun mereu suferință la portofel,

în pahar, în mâncare, în măcelărie, în tableta

electronică a copiilor și-apar și plâng ca niște

mămuci sărace niciodată cu-atâta blândețe

dureroasă în glas, niciodată un atât de proxim

asalt al foamei la beregată, niciodată ei n-au

jucat rolul de maimuță makak ieșindu-și

din pielea de crocodil ‒ și-așa nici moartea

n-a fost mai mortală decât moartea până

și mobila și dulapurile de la bucătărie-n

sertarul lor n-au găsit măcinată atâta durere,

atâta foame și crocodilii din parliament

încep jocul de la capăt de astă dată transformați

de durere în cameleoni. Și ce ochi au! Și tot văd

pâinea crucificată, carnea însângerată

și cameleonii sunt triști până sub gușă.