Valahul, valalahul, alahul, alalahul
în întunericul ca antracitul se învârte
cu bâta-n mână ca o morișcă, mental
adunând suspine din toate părțile
e atacat de bestii schelălăitoare urcând
prin moartea lui sar să-l încolțească
haìne să-l extermine să-i lase doar jegul
pe drojdia sângelui comunitară
se-nvârte cu măciuca plin de păduchi
să le hăituiască să se salveze dar nici
pe una n-o vede, n-o pălește resemnat
cade-n genunchi cu două lumânări
veghind cadavrul unui câine și mai
că-i vine să plângă și-și prinde un deget
între dinți iar cel ce reușește să-l dezbrace
e un dobitoc ce-aduce cu un papagal ‒
sărmanul valah valalah sărac, înfometat
ori însetat iubește cimpanzeul care imită
schelălăitul șacalului și-asudă de durere
sau rușine ca o slugă care a primit gratis
un bilet la cinema ‒ mereu plătește
cu ce n-are și se scarpină la spinare
în întuneric se-nvârte și nu moare
și nu mai plânge, șacalii i-au îndesat
un dop de gură adânc în orificiul bucal
și nici nu vrea să-l vadă pe Domnul.
No comments:
Post a Comment