Lacrimi, lacrimi ce din mațe
îmi țâșnesc, tătarul mort
e al inimii mele purtător,
mai tare m-apleacă, cad
în genunchi. Și tătarul îl leagănă
între picioare ca pe-un câine
buiac. Vreau să vorbesc;
trupul meu s-ar risipi
dar mă mișc împleticit târâș,
pe brânci, într-un spârc de drac
mă preschimb și nu mai pot
să plâng ‒ destinul meu e să fiu
câine hain, sinucigaș și nici
nu știu cine mă-ncalecă, ceva
de necuprins mă gâdilă la picioare
și nicio reacție nu am.
No comments:
Post a Comment