***
Saturat de amar caravlahul
blestemă apariția vieții
cei vii damnați cu toții îi fac
cu ochiul mârâind: izbăvește-mă
de ceasul acesta, drace, și dă-mi
bune toate ceasurile care vin
nu e corect ca străinii să rupă
din carnea mea ca și câinii
și străinul milos și rațional
îi întinse un mădular ca să-i
pupe schmuckul ce mulțumit
părea caravlahul și ce lumină
emana din chipul său! Veșnic
fericit va fi chiar și în mormânt
și străinul atunci a prins
să-l invidieze, să-l privească
chiorîș de parcă i-a uzurpat
norocul, i-ar fi împuținat
gheșeftul ‒ și-a retras mădularul
pe-ascuns și simți ușurare,
bruscă stare de bine, amintindu-și
că l-a îngropat demult, dar tot
aude bătăi de pumn în sarcofag.
No comments:
Post a Comment