***
Omul supus de animal, de cimpanzeu
mai cu seamă, cu vântul ce aleargă
noaptea către smârcul îngrozitor
printre dobitoace, nătărăi, buimaci,
netoți, nefăcuți până la capăt se-avântă
s-apuce flori și icoane să le pupe,
să le sleiască ca să-și astâmpere setea
haină, hidră ascunsă în oase în gene
care pilește tot și se-mbie din izvorul
apei vieții să bea fără plată, iar cimpanzeul
înfumurat, sătul, plin de sine, bosumflat
ca o bortă de cur clamează: ”Eu prefer
să putrezesc într-un smârc dincolo
de cercul polar, dar cu o lumânare
la căpătâi.” Sărmanul vis poartă lemne
ce putrezesc și spre Nord purced.
No comments:
Post a Comment