Featured post

REFERINȚE CRITICE

MELANCOLIA FULGERULUI      Vlad Neagoe are cosmognia în sânge. Închipuirea sa e inflamantă de spectacole terifiante, de convulsii metaf...

Tuesday 9 May 2023

PROGRES ȘI CRIMĂ

 

Feerie științifică de progres

și crimă fără pedeapsă

mișcări de canibalism aspru

nemilos îndrăgite ca răscumpărare

pentru sângeroasele umiliri

ale prihănirii dintâi. Sigur

vampirul este cel mai drăguț

și viral cu milioane de like-uri

și ne petrecem cu ce ne lasă

mai bălos, mai amețitor

mai nostim și călătorim turbați

la răni roșu aprins prin aerul

infect, la suplicii prin tăcerea

apelor și ale aerului ucigătoare

și urlătoare la torturi care râd

în carne, în glanduri în tăcerea lor

atomică atroce, vijelioasă

câinii establishmentului zdrobesc

între dinți diamante ca să șteargă

prezentul de mizerie, ca o zi

neagră să ne adoarmă pe rușinea

ticăloșiei noastre fatale și ceas

după ceas să urcăm prin propria

moarte către alfabetul lor înghețat

în ADN-ul lor. Vai de jegul gloatei !

strâns în câinii comunitari.

No comments:

Post a Comment