OMUL INVIDIAT

 

Stă lungit pe trotuar sprijinit într-un cot, ochii lui urmăresc cerul, de-a lungul picioarelor ca două bețe stau două cârje. Are pe el o cămașă nespălată de vreo doi ani. Pe piept are prinsă de pânza buzunarului o bancnotă verde de un leu. Șirloaie de la brâu în jos se scurg și udă asfaltul. Fața sură cu bărbia ascuțită pare de piatră poroasă în spate are un magazin, în față o farmacie. E loc cu vad, toată lumea îl înconjoară. Nu cere bani stă lungit și se uită. M-am împiedicat de paharul de carton în care fusese cafea. Îi aud vocea:

‒ Domnule ești un om deosebit.

Râzând. ‒ De unde știți, Domnule?

‒ Văd asta pe fața ta.

‒ Spune ce dorești?

‒ Ia un leu și cumpără-mi din Carrefour un pahar de cafea.

‒ Nu iau leul, ți-o aduc așa.

‒ Știam că ești un om deosebit.

Îi aduc cafeaua, mâinile îi tremură îmi mulțumește. Ochii i se umeziseră. Dau să plec.

‒ Îngăduie să-ți spun...

‒ De ce nu mai ai picioare?

‒ Mi le-au tăiat doctorii, m-au operat și mi-a tăiat nervii mersului...

‒ Ce nenorocire!

‒ Ba nu. Nu-i nicio nenorocire.

‒ Așa?

‒ Așa mă mai odihnesc și eu.

‒ Și n-ai dat în judecată pe doctori?

‒ Nuuuuuu, nuuu. Cu judecata nu merge, e degeaba.

‒ De ce?

‒ Păi nu știi? Doctorii mă invidiază. Mi-au forfecat nervii de invidie, arătam sportiv de clasă. Și ei trec pe aici să mă vadă și mănâncă cuie scrâșnind de invidie.

‒ Mi s-a dus tot sângele din față, mă furnică, mă mănâncă și scalpul.

‒ Și te invidiază doctorii, dar mai există și alții care te invidiază.

‒ Sigur da, sunt mulți.

‒ Și cine‒s ăia?

‒ Mai întâi neamurile, apoi colegii de la fabrică.

‒ Dar de ce fac acest lucru necurat să invidieze un om cu picioarele paralizate?

‒ Dʹaia, dʹaia că eu am două pensii una de la fabrică pe vechime de muncă și alta pe handicap. Ăștia trec să mă vadă, să vadă dacă n-am crăpat. Vor să-mi fure garsoniera.

‒ De ce nu-ți cumpără un scaun cu rotile?

‒ Nu există pentru mine scaune cu rotile. Dar eu nu pot să mă mișc să-mi cumpăr unul...

Ia petul cu apă și-l varsă peste picioare. Șirlăul se lățește și se lungește. Soarbe din cafea.

‒ Tu nu știi ce-nseamnă să fii invidiat.

‒ Chiar nu știu.

‒ Prin urmare nu ești de-aici. Aici toți se invidiază unul pe altul. Aerul e îmbâcsit de invidie tot ce mișcă aici e invidie.

‒ Să fii sănătos! i-am zis.  

‒ Da am să fiu sănătos.

Iarna pe ger ieșise noaptea de mai multe ori și sta întins pe asfaltul înghețat. L-au cules ca pe o rufă înghețată, așa îmi spuse o bișnițară de chibrite și odecolon de sub perete pe care lumea o poreclea ”președinta României”.

‒ Domʹle, l-au cules ca pe un gunoi. În casă i-au găsit chitanțele de amendă date de polițiști, i le dădeau în toată ziua. A rămas dator la stat cu vreo 3 milioane de lei și acum nimeni nu-l invidiază.

‒ Ba eu îl invidiez.

‒ Da așa a vrut Domnul și acum a ispășit și a scăpat, scâncește bișnițara președinte.

Evident îl invidia vroia și ea să scape. Zicea că-l întrece că are mai multe amenzi de la caralii cam un milion de roni. Așa se află și ei în treabă.