Featured post

REFERINȚE CRITICE

MELANCOLIA FULGERULUI      Vlad Neagoe are cosmognia în sânge. Închipuirea sa e inflamantă de spectacole terifiante, de convulsii metaf...

Wednesday 9 August 2023

TU CANIBAL

 

***

Tu canibal cu toate glandele

secătuite, cu creierul uscat

te-ai stabilit în vecinătatea

fântânilor la care le-ai pus

capac, tu rumegi oase de om

te orientezi, progenitură

fără milă și mamă a unui

mare degenerat bolșevic

care are plăcerea să ucidă

cu milionul și umblă cu briciul

la brâu, te vede în luciul lamei,

impermeabil la lacrimi ca granitul

în zilele noastre aceste specimene

s-au instalat în cuiburile puterii

fără treabă scobesc în proaspeții

creieri să distingă tulburările

de neînvins ale erei viitoare

storc toți banii de la mizerabili

și din interiorul mormintelor

nevinovăție în extaz, o inițiere

în consumarea organelor de om

exprimându-și dorințele care stau

să se împlinească în ceremonii

rituale de macumba sau de candomblé

când se adresează teribilului zeu

mâncătorul propriei creații

și stârnește războaie. Toate istoriile

despre război nu sunt decât niște

fleacuri fâsâieli sau icniri, am înțeles

că explozia unei bombe duce prin

vânt nu numai fumul caselor distruse

și morții dar bubuie în fii și fiice

și-n fiii fiilor lor și asta le asigură

canibalilor hrana.   

No comments:

Post a Comment