Mângâietorule, ce-mi cânți în oase
o muzică m-a trezit, cuvântul Tău
nu piere, crestând căldura humei
seninul o pătrunde îmi ești cer,
lumină din lumină iubire, pace,
suind scară după scară ‒ sunt
istovit de propria-mi moarte,
în Tine un jăratec, ape nu luați
în suflare locul unde dorm sufletele
noastre, Mângâietorule ești glasul
care geme în ale lumii noastre dureri
este numele Tatălui în sfâșieri,
Mângâietorule, topește spaimele
noastre în rănile Mântuitorului
pe coaste iubirea ta acoperă
pământul, soarta frunzei.
No comments:
Post a Comment