Caraliii literaturii cu mintea
cocoșată strânși strâns într-o
vastă latrină schiaună și varsă
bale galbene ca șacalii
își imaginează fără imaginație
că au înțeles Frumosul, Poezia,
iar în unele momente când dau
de-un creator adevărat urlă
de se cutremură pereții de lemn
ai latrinei: ”Și simt aici în mine
că trebuie să crăp...” Și-și crapă
excrementele înaintea cărora
au luat-o detașat balele lor devin
hrană și sunt atunci cum sunt ‒
șacali și nu pot izola nicio clipă:
șacalul nu are ființă, nu are decât
bale, ochii lor mânjesc.
No comments:
Post a Comment