Patrie, zbirii tăi hârîind te zugrăvesc
borîtă și căcată, crăcănată cu țîțele
tale mari ca ugere de vacă țâșnind
dintr-un corset de tablă ruginită
scobindu-te-ntre dinți cu unghia
lungă dată cu ojă, dând din cur
în ritm sălbatec de manele țigănești
și te afișează în reclame comerciale
alături de mărfuri demodate cu preț
redus sau expirate, guri cinice scârboase
cu voci de broscoi te murdăresc
te înjosesc ca pe o sclavă ieftină, cei
cu gheare de fiară te atârnă întotdeauna
la sordidele lor buzunare: Dumnezeule,
ce tristă și deznădăjduită ești Patrie,
bolnavă de amărăciune te dai resemnată
în labele canibalilor care-ți vâră degetele
în ochi și-ți sug sângele cu paiul și pretind
că suferă pentru carnea ta și dau banii toți
din hazna să fii apărată prin procură de cei
ce ți-au tăiat o bucată din corp și o bucă
și sapă-n ea tranșee ca să te-nghită toată,
Patrie, tu ești durerea sfâșietoare care
nu-ți cunoști încă numele, îl vei afla când
propriii tăi canibali vor înceta să se pișe
pe tine ca pe o coajă de pepene verde
când vei săpa tranșee și tuneluri pentru
a ieși din propriul infern croit după
o severă matematică.
No comments:
Post a Comment