***
Aceasta nu e patria mea
nu e tărâmul meu, aceștia
nu sunt câinii mei, aici
afurisenia e veșnică,
damnații se mutilează
unii pe alții, canibalismul
e de necurmat, canibalii
sunt robii blestemului,
sunt sărmane suflete
bastarde fugărite
de la izvorul vieții
și se pierd în desfătările
afurisirii, nicio ușă nu-i
în zid o mână mârșavă
a scrijelat doar false porți,
iar mânia celor ce le împing
să le deschidă e îngrozitor
de neroadă nicio împotrivire
fatalității. Nu mai știi unde
să te uiți, încotro să fugi
cu moartea și mânia canibalilor
dezlănțuite asupra ta. Astfel
se vede în seara roșie făgăduit
și retras nervoasei tale stângăcii
trandafirul care cuprinde în el
împărăția și câinii morții dau
năvală. Ai zice că e o sete
a tragediei, dar se dă un spectacol
să privim noaptea bătută până
la moarte ca câinii să fie mai
departe sătui și suficienți în ea,
șacali spectrali nicio adiere
nu izbucnește din acest pământ
arid, în singurătatea acelui
colț de miriște.
No comments:
Post a Comment