Un dor aprig mă poartă
pe-acest pământ părăginit
cu muritori de foame
cu mișcări de du-te vino
în flux și reflux să dau
de omul seamăn
măcar un suflet să aud
de prieten cu care să vorbesc
și care să-mi vorbească
în tainicul izvor din fundul
pădurii ca un miraj
ce mă trăgea ca un monstru
cu trei capete acolo coborâi
și-am aflat-o lângă izvor
pe curva bătrână pocăită,
cu ceafa bine dezvoltată
cu capul flocos pe trunchiul
la niște zăvozi mereu
îi confunda, nu știa care e el
și care e ea ‒ ca o șopârlă
scânteietoare trecu absența
absența de neîndurat va ajunge
să se transforme în lucru.
No comments:
Post a Comment