A apărut de după un copac
mărunt și trist, cu o umbră
veselă pe față, cu un nihilism
lipit de buze, subjugat vizibil
de un alt eu, sceptic și neîncrezător
mereu surâzând în niciun moment
posac și indiferent, un om solidar
cu ”sărmanul norod”, mereu
în căutarea cuiva căruia să-i
mărturisească durerile. Ne-am
așezat pe o bancă, în fața noastră
țopăia un porumbel beteag
și parcă ne filma cu ochiul fixat
pe lateral..., ”Mi-e frică de oameni,
dar nu-i urăsc,” zise și oftă surâzând,
trecându-și mâna prin părul gris
și des ca peria. Am conversat frățește,
am împărtășit gânduri, un om autentic.
”Totul poate fi sufocat, numai
pe Dumnezeu din noi nu-l putem gâtui,”
zise și tăcu. Apoi izbucni într-o tiradă:
”Este o crimă, o rușine pentru fiecare
om să știe că lumea cea de astăzi este
îmbrăcată în cămașa de forță a deznădejdii
și acolo stă sufletul. Absolutismul economic
s-a transformat în putere. Canibal invizibil
el controlează prin ordine dictatura foamei
și devoră bărbații și femeile, tinerii și termină
și cu odihna strămoșilor noștri. Libertate
pentru toți iar lupii să mănânce mieii. Viața
advărată ne-a părăsit...” Lua porumbelul
șchiop în mâini, îl puse sub haină să i-l dea
primarului să-l tocnească.
No comments:
Post a Comment