Această molimă de canibali
topește oasele, îmi mănâncă
frații în desfătările afurisirii ‒,
e leacul umilinței, eu mă suprim.
Înmirezmează-mi pragul, moarte,
e viață încă. Mă cred în iad, deci
sunt, acolo și aici. O crimă iute,
una pe secundă se execută
pe această molimă mocirlă
ca un spectacol de bunătate
o prăbușire în neant ‒ e rușinea,
mistuirea, cenușă, duhorile.
No comments:
Post a Comment