Printre neoameni cuvintele-s
bezmetice rătăcesc, se bat cu capul
de pereți, se lipesc de suflet
ca nuca de perete, nu mai sunt
nici semne nici podoabe ci însuși
canibalul și lucrarea lui pe care
îl vesteau și-l colorau ‒ acum
canibalul și lucrarea lui sunt
goale ca neantul și mortul
îl cheamă pe omul viu să stea
cu el în casă să-i povestească
actele canibalilor pe pământ
semne călătoresc orfane iar
sămânța cuvântului au închis-o
într-un clozet și n-a încolțit.
Cuvintele nu se mai pot prinde
de nimic și umblă bezmetice,
fără rădăcini și radare printre
canibali și femelele lor ca lindinele
palide fără sânge prin păr, iar
povestitorul dă din gură, bate
din buze și nu încheagă nicio
poveste vestigiile, premizele
se furișează printre nisipuri,
în oraș nicio așezare pentru
cuvânt nicio lespede familiară
pe care să răsune pas omenesc
doar urlete de bestii spintecă
aerul, noaptea, dar nașterea
strigătelor bestiale nu-i este străină
cuvântului exilat. Neoamenii
nu au cuvinte. Maimuța devine
mută, mai mică, mai războinică.
No comments:
Post a Comment