***
Nici nu mai pot rămâne zidit
în dorința câinilor morții
handicapați zidit, câini fără
iubire și fidelitate, pe colții lor
sticlește o urmă de dreptate
da, stomacul lor e atoatedevorator
Legea lor hamăie că e mila
restul e excepție, am ostenit
să urlu fără glas, fulgeră bietele
mele trăiri, am ieșit de sub tutela
speciei, nu mai trăiești nici
sub deșarte speranțe ‒ ”Of, această
scârboasă speranță!”, mă-ngână
un câine nu mai trăiești în suspensie
trupul în melancolie, sângele
în melancolie, pleoapele lăsate
în trezie ostenită, ești căzut la pământ
la botul câinilor, tu vezi suflet
atât de bătrân, pornirile vieții
din anii tineri se strâng una câte
una și printre colții câinilor
trece drumul spre moarte
sămânța ce ne-a încolțit în vis
a putrezit.
No comments:
Post a Comment