SCRIBUL RĂPCIUGOS

 

***

Scribul răpciugos își adoră cocina

criminal niciodată nu a fost în stare

să-și doboare claustrofobia în aglomerație

înainte de a pătrunde și a o străbate

dar simte nevoia să fie iubit de mase

se vede ca o stâncă în furtună în mulțime

și face ocoluri la rând în jurul cocinei

o vopsește-n albastru, desenează cai

verzi pe pereți, mereu mută din loc

mobilierul și descrie toate lucrurile

din mai multe unghiuri, apoi stă

nemișcat în fața oglinzii, își face

selfie-uri și le compară cu imaginea

reflectată-n oglindă își surâde:

”sunt destul de macho, de OK cineva poate

să se pișe mărunțel după mine,” își zice.

Ușa se deschide și tiptil pătrunde

cel care-l lăuda cu o voce hârâită  

încântat și fluiera, scribul brusc se simți

moleșit ca și cum n-ar fi avut oase.

Lăudaciul deja sta gol în fața oglinzii

cu mâna neclintită-ntre picioare

scribul căzu în genunchi și prinse

să-i pupe curul din toate părțile

pe toate părțile dându-se peste cap.

Lăudaciul asudat îi întinse dosul palmei

pe care scribul o lingea cu sete; umbra

morții, ”Bun rămas și umbra morții.

Ești un tip de neuitat, în afara morții,

pahonțule,” îi zise criticul potrivindu-și

bascul pe cap. ”Pa, fără de mine nu ești

nimic!” Se auzi trântitul ușii și scribul

își plimba ochii beliți pe pereții cocinei

cu inima vlăguită. ”Erembul ăsta hârâit

mi-a umezit oasele. Are un șarpe

în trupul lui. Va face tot ce doresc eu.”

Și din nou își făcea alte selfie-uri.

”Voi fi viu aici și când voi fi acolo

dincolo de porțile morții. Dar mai am

de stat în această cușcă a oaselor,

în această cocină și numai erembii

traderi mă pot scoate din ea.” Și apoi

veniră precum câinii alergând cu limba

scoasă și scribul îngenunchea și le pupa

curul din toate părțile pe toate părțile

iar muierea lui se îmbucura după o ușă

cu o sită de filtrat ceaiul înfundând-o

adânc între picioare. Scribul știu pe dată:

era ca un fel de destin de criminal cinic.