***
Amestecul raiului și iadului
fac un cocktail ce-ți inculcă
o boală incurabilă, o lepră
încununată cu câcădîr, pământul
este un cavou prea mic
pentru aspirațiile spre moarte,
de atâtea lacrimi pământul
a căpătat igrasie și mi s-a părut
amară, plictiseala a generat
vrăjeală, mizerie, ură, a izgonit
din cuget orice speranță omenească
și canibalii ca să gâtuie orice bucurie
au făcut saltul surd al fiarei feroce,
au chemat călăii în toate funcțiile
ca omenirea pierind să muște
picioarele câinilor, au chemat
urgiile, pandemiile ca să umple
sângele cu viruși și gurile cu nisip,
au creat crize și războaie
ca să le usuce pielea la vântul crimei
și-au înmulțit nebunia care urlă-n vântul
suferinței și oamenii se sfâșie-n ea, călăii
joacă torontoiul, umblă hălca (fleaura)
nici pietrele nu sunt străine de crimă:
natura întreagă nu e decât o presimțire
de chin. Numai femeile unele știu
să plângă oricând fără ele s-ar extinde
la infinit neagra perversiune sodomia.
Demonul din canibal strigă: ”Vei rămâne
șacal canibal, moartea se-ntinde cu un jind
vulcanic țâșnind din craterul egoului,
lașitățile sfârâie ca o spumă roz pe gură.”
No comments:
Post a Comment