HOITUL

 

Hoitul bolșevicului vulgar

își dă duhul cu toate judecățile

lui de valoare la căpătâiul

mirosind a mosc, un bocet

scheunând către el se-abate,

îi cască gura cu coada lingurii

și-i vâră mădularul între buzele

uscate, hoitul orb suge ca un porc

ce se tăvălește orglios în mocirlă,

deschide ochii și-l vede pe bietul

jidov zburător cum se chinuiește

să-l facă să trăiască sperma

îi gâlgâie-n gât, mortul scâncește

ca un prunc, mortul învie suflul

i se face cântec pentru cocârjatul

care-l alăptează nesfârșit, înfricoșat

simte în țeastă cum i se nasc alte

judecăți de valoare pârlită

căci știe că a accepta să trăiești

înseamnă a renunța să visezi

ci să sugi ca să-l scârbească

pe Dumnezeu de creație.