***
Ironia cârmuiește lumea ironia sorții
face ca pe maidanul cât o țară să stea
decentă o mârțoagă bătrână, deșirată
care nu s-ar fi urnit din loc până-n Ziua
de Apoi, decât dacă cineva i-ar fi dat
pinteni. Un taur înainta suspicios, taurul
își lăsa capul în piept cutremurându-se
se surprinse și ca și cum calul ar fi fost
o viespe uriașă care-l înțepase puternic
se năpusti cu coarnele drept în burta
patrupedului fără mult zgomot. O, umbre
ale lui Don Quijote! O, cei patru călăreți
ai Apocalipsului! O, țară a nimănui!
Nimeni nu suspină. Se vedeau numai
rânjete batjocuritoare chiar când nu se întâmplă
nimic, totul îmi pare de prisos.
No comments:
Post a Comment