VAMPIRA MĂ ASALTEAZĂ

 

***

Mortală, figurativă, îndrăzneață

vampira mă asaltează poate

îmi amintesc de mine așteptând

îmi notez memoriile unde arătătorul

stacojiu arată patul de bronz ca o lună

în care stă întins un vulpoi absent,

bastard, supărat la culme; poate că om,

în cele din urmă, pus între paranteze

având spinarea unsă cu milă indigo,

poate îmi spun că altunde nu mai e

nimic, și zice: ce deget interesant,

lasă-mă să-l ling, să-l sug, adăugându-i

vreo margine uscată gâtului meu,

într-adevăr nu-i o expresie mai acidă,

mai dulce, mai Kantiană, străbătută

de-o furtună de blândețe căzând

sau urcând, de astea nici vorbă

niciodată. Aserțiunea nu arată.

Degetul este amuțit de uimire

cu ochiul belit la lună. Răsturnat,

zvelt mă desgrop mă amestec

cu vampira, zvâcnet după zvâcnet,

pătrund, un ac înrădăcinat în atomul

cel mai desfăcut, nicăieri, nicicând

după, numai Acum. Și de aici acest

satanic deget stacojiu.