Stau în exilul cel mai rău
ca moartea printre canibalii
cei mai uricioși, aici nu-i
nicidecum o patrie și niciun schit
o horă macabră a balamucului
focul în vatră mi-i stins, altarul
ca cerul roșu pustiit, zeii s-au
dus pe câlburi pe perete-i desenat
cu cărbune un schelet turbat
avânturile au putrezit
în păragini, din oase răzbate
muzică țigănească, negre
manele ‒ din înălțimi
valuri de muzică surdă
vine în valuri să se întindă
și să tremure ca un spectru
acest trup adorat. Trupul Lui
și Crucea. Lumina Lui.
Abolirea tuturor durerilor.
Despărțirea mult visată
urcă ca un foșnet de aripi
frângerea harului picură
pe altarul ruinat, picuri
de lacrimi, lacrimi de viață nouă.
No comments:
Post a Comment