Țara asta e o groapă neagră
în care noi ne fierbem
în propriul suc ziua nu mai
revine, zorii, marea, meteoriții
ne urmăresc cu dracii oboseala,
pe margini șacalii plini de orgoliu
măsoară cu compasul măgarului
pași ‒ noi săltăm în groapă ca niște
fasule pestrițe, negre, albe, cafenii,
tărcate pipăindu-ne coapsa captive
fasule care se mănâncă una pe alta,
fasule care conțin oțelul, fierul
și fosforul nu uită niciodată
să se devore în zeama toxică
ca-ntr-un rit de sacrificii și fasulele
își triplează ranchiunoasa fericire
când groapa se-adâncește noi nu
uităm niciodată să hrănim șacalii
căci judecând după colul din mațele
lor, dintre picioarele lor constatăm
că răul e nemuritor scâncetele lor
ne sugerează pe vânt că din nimic
am putea trăi și din tot am muri.
Așa că stăm lipiți unul de altul
ca fasulele în această oală ‒ altă
patrie nu-i cum nu-i alt soare.
O zână pe malul gropii sădește
o floare de floarea soarelui care
ne contemplă în aburul toxic,
puturos ca și cum ne-ar pune
un sigiliu pe creștet la fiecare
fasulă în țara mea.
No comments:
Post a Comment