Dă-i la deal, dă-i la deal
dă-i la vale, dă-i la vale
vine ploaie mare și orizontul
e rotund plin de tandra cântare
a copilăriei, de mâini tandre
de fildeș, păduri pline de acorduri
și de doine, clopotele serii bat
grav la mânăstire, misterul
se mișcă în toate părțile
străbătând umbra, noaptea,
moartea, singurătatea, somnul,
iar un melc urcă pe copacul
crispat sub flăcările blânde
ale lunii, stânci încremenite
pe un peisaj lunar și filosoful
se întoarce la o existență
hipnotică: a coborât în infern
și nu mai vrea să iasă
să-și recitească caligrafiile
sale otrăvite în jocul său
de trucuri infame în jocul
său de cărți, citește în frunze
moarte cuvinte evadate
în apa evidentă și soarele fals
filosoful îmbufnat e un baston
de ebonită frecat cu mercur
rector al capitolelor bolții
rotunde al insistentei muște
ce urcă la deal și coboară
la vale, el, blegul clăpăug
o prinde și stă în calmul
manual al măgarilor ignorant
măgarul lui vorbește cu îngerul,
apoi măgarul îi tălmăcește
înțelesul, misterul corola
de minuni a lumii iar gura
lui absorbită cu buze subțiri
de mort bosumflat. Jocul lui
de cărți l-a răspândit la Academie.
No comments:
Post a Comment