Toată lumea știe că liricitatea și liricitațiunea lui Lucian Blaga e nulă, e compusă din niște cuvinte
căutate care se îmbucă ridicol, prostește, vezi deseori cum vocabula se
transformă în cifră, în formulă, iar versurile par să aparțină de regnul animal
ori vegetal când prin cuvinte nu circulă fluidul emoției cum nu circulă seva
printr-un copac uscat oricât de inedite vor fi părut la alcătuire. Culmea, dar
și gândirea filozofică e prostească. De ce l-au botezat poet? ‒ E din Ardeal,
mi se spune, dar Ardealul e musai să aibă un poet fiindcă Ardealul e al nostru.
În mintea mea s-a lățit un atom de tăcere. Nu mai spun nimic cuvintele lui. Ce
să faci cu ele? Întreaga lui literatură e o prăpastie. Blaga exersează un corp
de Olisbos pe care l-a îndrăgit apoi l-a înțeles. Cuvintele lui nu au nicio
tangență cu Ființa.
No comments:
Post a Comment