***
Gândurile omului sună ca un zurgălău
într-un bostan gol și când te uiți și vezi
ce numește el ideile lui, biata ființă
se-mbolnăvește, leșină, se vede crăpat
de moarte: marile sisteme filozofice
s-au clătinat și-au căzut în ruină
și cosmosul le privește cu indiferență
se uită ca la un joc de copii. Unde-s
școlile lui Platon, Aristotel și Socrate?
Toate-s pulbere și toate gândurile lor
până la unul sunt netrebnice pentru că
gândul nu-i decât un lucru creat de om.
Nu-mi place, spune Dumnezeu omul
care nu doarme, care se aprinde, în pat
se perpelește de neliniști și de fierbințeli.
Ce rost e? Ce știe el măcar cum are să fie
mâine. Știe el măcar ce culoare are timpul?
Ar face mai bine să-și spună rugăciunea.
Niciodată n-am refuzat pâinea aspră.
Eu am nevoie de cel ce se roagă precum
el are nevoie de mine. Prin asta suntem
legați. Acela e plăcut inimii mele cel care
stă în brațele mele ca un copil de țâță
și râde și nu se îngrijește de nimic
mi se încrede cu totul mie. Numai
în ne‒gând mă veți vedea.
‒ Doamne, tu stai în ne‒gând, dar omul
e cuprins de spaime, nefericit din pricina
netrebniciei sale. E de prisos, inutil
printre atâtea lucruri noi, el e unicul
lucru vechi care nu mai trebuiește nimărui,
nici măcar telalului.
No comments:
Post a Comment