PROMETEU

 

La poartă noaptea mi-au sosit mulți exilați

Eu Prometeu – ca iad revoluționar vestesc

tu, Primul om întru numele meu! Ascultă-mă

tot ce nu mă ucide mă face mai puternic,

voința de sistem este lipsa de lealitate și asta

mă mânie, eu spun da la tot ce este problematic

și înfricoșător, tu întâiul om întru numele meu

spune-le așa: ”Am să vărs foc și cenușă peste ei

ticăloșii căldicei și am să-i sufoc, am să le prefac

sângele în lapte acru putrezit; vor sângera sânge

în putreziciune și dejecții. Până și oasele

or să li se fărâme, vor fi balele galbene ale focului.

Aici soarele și luna sunt vii și pândesc cu ochi

de scântei și pământul e viu gata să se scuture

de ploșnițe și purici și stelele sunt pregătite

cu pietre pe care să le arunce în fețele slugilor

puturoase, și aerul e gata să sufle duhoare,

făcându-i pe toți să piară, stelele și pământul

și soarele și luna și vântul sunt gata să se prindă

în joc războinic în jurul vostru, oameni păcătoși!

Și eu voi rosti atunci un cuvânt pe care doar

cei puri îl vor auzi. Toți zeii în Univers strigă:

”Hai să terminăm odată cu tribul ăsta de oameni

rău mirositori, cu broaștele astea ce nu pot sări

cu porcii ăștia ce nu pot grohăi, cu carnea asta

împuțită, cu banii ăștia ce-s păduchi, cu oamenii

de toate culorile.”