Mereu canibalii vor ca dreacul
să le tot împingă ceva la gura
vieții lor sânge pe care știu
să-l sugă cu știință și metodă,
turma asta trăncănitoare e
ca și cocoșii ce nu pot cânta,
să-i penim de vii să rămâie
cu pielea murdară, încrețită,
haide să furăm totul, să facem
o curățenie de primăvară,
oasele lor să albească ca sideful
în fundul pământului, maimuțele
astea nu-s decât păduchi pe pielea
pământului sugându-l până-i fac
răni adânci să-i băgăm pe toți
în peștera pântecului nostru și să punem
o lespede de mormânt pe sufletele lor
păcătoase sau dacă nu să-i pregătim
pentru ceva mai bun ‒ combustibil
la mașinăria de smuls bani. Canibalii
apoi cad pe gânduri și-și plimbă
o scobitoare printre buze având senzația
că țâșnesc într-o viață spectrală
unde oamenii apar ca niște păduchi
de plantă îmbulzindu-se pe mlădițele
No comments:
Post a Comment