Și iadul e cert. Unii oameni beți hrăneau
soarele cu sânge de om ca să nu se stingă
sacrificând multe trupuri alții se credeau
legume pentru Lună hrana lumii și pârjoleau
pe rug trupuri pentru lună ‒ totul e hrană
pentru cineva, acest animal mănâncă
pe acel animal. Omul este hrană pentru Lună
și pentru setea Soarelui și când Luna este
foarte flămândă aidoma unei Lupoaice
cu pui în burtă se stârnesc războaie,
iar Soarele fără sânge se stinge. Poate
că noi suntem morți de aia suntem hrană
pentru acești aștri. Salvarea ar fi căința
pentru viața trăită orbește, cheltuită aritmetic
mulți ani și încă unul pe un loc străin
unde ard gunoaie.
No comments:
Post a Comment