Aziluri închise ca niște cufere
îngrădite cu garduri înalte
de sârmă, cu paznici burtoși
la porți cu lacăte pe mutra lor
scabroasă stă scris: ”Aici e
Auschwitz-ul” dar trecătorii
nu iau în seamă înscrisurile
de pe brațele mari și de pe
frunte căci au priviri de dulăi,
iar pe o tăbliță inscripția
”Acces interzis”. Aici stăpânește
moartea neclintită, are slujitori
în toate departamentele țării
în toate partidele, dar cei mai
răi la primării, casapi cu inimă
de căcat muieri cu pizda de tablă
și călăii din interiorul azilurilor
care au mâinile obosite, bătătorite
genunchii slăbiți, ochii sticliți
tot torturând, dând cu bâta
nenorociților să le-nchidă gura
să crape cât mai curând posibil
croind cărări drepte spre ascunse
cimitire, nici morții care șchiopătează
să nu se abată din cale ‒ și totul
se face pe tăcute și nu li se cântă
melodii de Mozart ca la Auschwitz
așa cum spun unii înainte de gazare.
Gazarea e o moarte mai ușoară
decât cea mai chinuitoare din azilurile
din România, România educată
de zbiri și crocodili.
No comments:
Post a Comment