Disperatul nu are patrie disperații
bolânzii sunt vânați pe acest areal
al groazei prinși sunt băgați în beciuri
ale morții ‒ vin inspectori șobolani
și le mănâncă mâncarea le scot aerul
din celule viermănoase îi înfundă
tot mai adânc inspectorii statului
cântând manele înarmați cu ciomege
bat toaca în trupurile numai piele
și os, scriu un discurs ce-au trăit
în mijlocul acestor vremuri nefaste
și cât de frumos o duc nebunii,
handicapații, tarații și scriu că ei
mâncându-le leșurile ca să li se piardă
urma o duc în durere cu toți canibalii
și femelele lor îngâmfate ce se înădușă
cu puli cât prăjina și sunt fericiți, dar
imaginea crimei persistă și o distrug
în adâncul lor recidivând vânând alți
năpăstuiți să-i extermine sârguincios,
neînduplecat iau droguri ca să-i
desfigureze chipul celui devorat
de a-și scuti inima de lemn de tresărire
deznădăjduită pe care o pricinuiește
memoria care-i învie pe morții mâncați ‒
nicio suferință doar gura le este coclită
în țara aceasta a canibalilor unde toți
umblă să ucidă viața-i închisă uitării,
închisă amintirii închisă lui Dumnezeu.
No comments:
Post a Comment