Sosită la porțile nopții, lumea
asta de canibali bezmetici
fără mamă fără tată stigmatizată
de orori, de trădări, de invidii,
părăsiri, torturi și genociduri
cu metodă și sistematice se-nvârte
așa și așa când așa, când așa,
dar nici așa se-nvârte în toate
părțile și niciun zeu, niciun drac
nu vrea, refuză furios s-o încalece
și distribuiți de pofte în mari
bande de tâlhari organizează
lagăre ale morții cu miile și
îngroapă oamenii de vii
jupuindu-i mai întâi, bestii
nemaivăzute pe toată scara
ierarhică și nimeni nu zice
nimic e ca și cum și-ar sufla
mucii pe asfalt abia deslușesc
o lume cu păsări și copii care
mă trezesc la viață când le aud
cântecul, în zori când bătrâna
mea pisică vine și mi se-ntinde
pe genunchi, iar sufletul meu
se aciuiază în culorile florilor
uneori atât de minuscule că-mi
pare că orbesc ca un exilat
hoinăresc pe străzile încărcate
de mașini, biciclete, trotinete
sufletul meu face slalomuri
printre aceste drăcării în viteză
șovăitor și neliniștit ‒ nu-și mai
găsește sălaș și se izbește de copaci,
aici sunt somnambul, orfan și învins ‒
în subsoluri și case zăbrelite crimele
se extind ‒ o barcă albastră se apropie
se-aprinde mă așteaptă, aici nu există
nicio patrie. Lumea asta spurcată
spurcă sufletele curate și vor
să moară de urât. Și totuși se-nvârt
în a morții lume mută. Niciun fir
de lumină nu se prinde-n geană.
No comments:
Post a Comment