***
Pământul și mintea lui agățat de neant
cu un fir de păianjen încearcă să-i seducă
pe ostaticii săi, îi face să se miște
cu lentoare să observe diferențele
nesperate îndepărtate, învață cuvintele
căzute pe asfalt și luminișuri abandonate,
învață corpul oamenilor și animalelor
care sunt în tranzit pe pieptul său către
o trecere la limită dintre tăcere și nimic
și-și încrețește Timpul pe scoarță o mantie
ușoară de mușchi și uitarea lasă semne
clare pe creier semne rare dar calde
ca o dungă roșie pe stânci, un fir de drum
și un animal fugind pe doline, adâncul
nerăbdării și verticala răbdare contopite.
Aici pământul înghite în sec.
No comments:
Post a Comment