Caravlahia ‒ un cazan un balmuș
bălos clocotește în fundul lui adânc,
din aburi ies ultimele spume, șacali
turbați pe de margini schelălăind
cu limbile scoase varsă balele lor
cu veninuri, aerul se-ncrețește
întunericul se amărăște întețește
osânda coborând peste milogii
amărășteni rămași sub cenușa
ușoară ce se-mprăștia în o zbârcitură
de senin ‒ și s-adună-ntr-o cocină
și se-nfruptă hulpav din balmuș
recunosc într-asta murdara lor
sorginte și se răzvrătesc împotriva
morții ucigându-se din fală și orgoliu ‒
atacă în dreapta atacă în stânga
își sfâșie propriile măruntaie,
burțile umflate nici n-au măcar
un suflet de pierdut. Șacali
împopoțonați din biserici varsă
bale de pederaști extrem de dulcege ‒
n-avură niciodată o tinerețe șăgalnică,
eroică, fabuloasă în țeastă s-au născut
șacali bătrâni pe patul Crimei și nu pot
să se deslușească nu știu să vorbească
cazanul clocotind își istorisește infernul,
vechiul infern fără porți.
No comments:
Post a Comment