Acest biet fătălău cu frunte dură
țeastă țuguiată, seceros, ciocănos
e o greșeală comisă de natură
ai zice că e o comică încurcătură
pe masca lui de zbir îngâmfat
de însuși diavolul lăudat, titrat
pretinde ca tot gândul lui să fie
un fulger, în orice scurtă clipă
ce-ar umple de ridicol tot ce el
pretinde că distinge; praful dintre
stele și constelațiile, respirația
zeului în cuvinte și în tot restul
în amănunte ‒ e ca o minge
ce se dă de-a dura printre cuvinte
să le rupă scoarța rădăcina în spațiul
acesta care necunoscând sfârșitul
nici sens nu poate să aibă nici Grund.
Bietul criticastru însă pretinde că are
antene de târtan ce prinde poezia
în flagrant delict care are doar ceva
finit idiologic o perfectă dorință
ce întărește satisfacția grașilor
canibali bolșevici. El e o bătaie
de cap și-n capul lui țiguiet bate
toaca damblagiului inevitabilă ‒
și e cuprins chiar de spaimă
de tâmpenia lui goală de idioțenia
lui ilogică, imundă iar adulatorii
lui pe care i-a mânjit îl strigă intim
”Flietzpiepe!”
și ”Fotze, fotze!”
Nici lui, îi pufnește pe nas,
nu-i place ce este ce pare.
Are mutra unui înghițitor de oase
de pește. Toți îl trimit la dracuʹ.
No comments:
Post a Comment