Omul a părăsit aceste meleaguri
și a anticipat sfârșitul locul lui
a fost ocupat de o speță de maimuțe
mutante care nu mai au vorbire
scot sunete răcnite, izbite, isterice
nici deasupra nici dedesubt nu cântă
și habar n-am dacă seamănă cu oamenii
inteligența poate că există, dar s-a redus
la zero sau pe aproape. Poate vreun
ONG preocupat de speciile pe cale
de dispariție le vor înscrie în vreun
catalog de bacterii palide care-și dau
duhul ‒ morții sunt mulți și cine
va aprinde vreo lumânărică pentru
morții lor? Se prea poate că sfera
nemărginitei vieți a hotărât să scape
de toate. A dispărut și omul a dispărut
și golul unde odinioară te puteai refugia
și aerul ne apasă ca o ceață vâscoasă
de iad care așteaptă nenorociri să vină,
poate altele decât cele cunoscute.
”Nimica nu mă tulbură,” bâiguie
maimuța mutantă. Și asta s-a-ntâmplat
la vremea milei, tovarășe maimuțoi.
No comments:
Post a Comment