În fine, în sfârșit, la urma urmelor
ziditorul lumii este un Dumnezeu
iubitor și înțelept, când ne trezim
dimineața din somn primul nostru
gând ar trebui să se îndrepte către
Dumnezeu și după ce s-a îndreptat
gândul către El am revenit la geam
mă sfârșesc și gem în fața ființelor
care trec și pe mutrele cărora scrie:
Exterminare. Parcă ar ști cu toții
că am fost condamnat la moarte
prin înfometare și mă gonesc
într-aiurea flămând, fără căpătîi,
fără un ban de-o pâine, șacali
cu dinții rari cu burdihanul
târându-l de pământ mă urmăresc
scheunând, cu o scufiță roșie
pe țeasta lor ascuțită, în ei zace
acest vis practic al golului din ei
de exterminare și mă hăituiesc
spre aușvițul lor potențat cu primarul
și prefectul, obersturmanni SS care
mă mână să mă-nchidă-n azilul
lor din beci unde să-mi rupă oasele
să mă înfometeze total, să-mi smulgă
carnea cu dinții fără nicio melodie
de fundal ca să-mi ofere ca ultim
pahar de fum cu miligrame de sulf
și niciun zbor grav al duhului: doar
urlu de trei ori: adio demnitari asasini
bolșevici, adio primari vraiște, adio
îmi zic mie însumi ‒ limitele focului
se rup Aușvițul se întinde nesfârșit.
No comments:
Post a Comment