O, această fântână de sânge
să nu sece niciodată să fie
inepuizabilă căci viața mea
e o nesfârșită degenerare,
o lamă ascuțită mereu se apropie
de beregata mea tranșează,
pătrunde și separă, jupoaie
decojește, dezosează ‒ deja
vânturi mari cu foc de fosfor
vin în mari valuri contra
noastră. E spaimă amestecată
cu nisip, dar nu ne putem
lipsi de fântâna de sânge
căci ne-am azvârlit în preajma
propriului gol, atât avut fără
moștenitor! SPULBERARE!
este cuvântul care ne înghite
ca pustiul lăcustele.
Din deșerturile trecutului vântul
ridică pulberea și se apropie
tropăind de fântâna de sânge
din care bem.
No comments:
Post a Comment