Și amuțise milenar ca un câine
precum orbii erau duși de un câine
în curte, animale impure, paznici
ai infernului, familia lor e o haită
de câini nimic mai groaznic decât
să-i vezi acționând în ignoranță,
pasional fudui, mândri, înfumurați
săltând în sârbe strâmbe, sucite,
hopăite strigând și șuierând:
Hop și-așa! Și-așa! și așa! și așa!
Când așea, când așea! Nu așea!
El bâțâindu-și țeasta după felul
lui scorogindu-și trupul după
puterile lui că tot nimeni nu trebuie
să trebuiască zeii s-au dezis să-i învețe
propria lor lucrare. Stomacul valahului
știe foarte bine când îndură foame
și când îndură sete și el se sucește,
se cârnește așa și așa, când așea
când așea ‒ nimic nu le este înnăscut
și se văd întinzându-se cât sunt
de lungi sub masă.
No comments:
Post a Comment